Cand intr-o zi moartea va veni sa imi zambeasca sper sa ii zambesc si eu. Sper sa imi spun ca am trait cum am stiut:  bine, rau, dar am trait . Am iubit in zadar si am suferit in zadar dar in zadar nimic nu a fost.  Am calatorit si am vazut iar  faptul ca m-am plans tot timpul nu inseamna nimic mai mult decat ca m-am plans tot timpul. Sunt unde sunt si unde sunt a fost tot timpul alegerea mea. Daca s-ar fi intamplat altfel ar fi fost altfel. Dar nu s-a intamplat.

Am vazut mai mult din lume in cativa ani decat marea majoritate vor vedea intr-o viata si pentru asta sunt recunoscator. Sunt recunoscator fara sa fiu recunoscator cuiva sau a ceva anume, ci pur si simplu sanselor care m-au adus aici. Am fost fericit, nu am fost fericit, in final nici nu conteaza, am trait. Si altceva nu este.

Imi place sa calatoresc. Imi place sa fotografiez.  Este principalul meu drog, singura pasiune pe care mi-o pot exercita in mod legal si acceptat. Fotografia este ceea ce vad, in felul in care vad sau in felul in care imi amintesc si filtrez ceea ce am vazut. Pana la urma e o interpretare si nimic mai mult. O bucatica din mine care la randu-i privita de altcineva reprezinta o bucatica din privitor. Nu are vreo valoare in sine mai mult decat cea care ii este data de el si nici nu pretind altceva. Restul e sincronizare, coincidenta, limbaj comun asupra frumusetii si a esteticii.

Calatoresc in general singur. Din mai multe motive decat as vrea sa discut in momentul asta insa oricum am descoprit ca e cel mai frumos si ma simt cel mai in largul meu. Poate ca sunt o persoana care formeaza foarte usor chimie negativa cu altcineva, poate ca sunt foarte egoist si vreau sa merg acolo unde vreau sa merg cand simt ca vreau sa merg iar alaturi de altii  m-as simti impovarat. Poate ca nu am prieteni cu care sa pot impartasi spontaneitatea asta (in general ma hotarasc cu mai putin de o saptamana inainte de a pleca undeva, cateodata cu o zi). Poate ca sunt norocs ca am mijloacele de a face asta si astfel ma face sa ma simt cumva si mai singur. Cert e ca imi place sa colind lumea. Ce nu imi place e sa decid sa umblu. Nu imi place perioada premergatoare unei calatorii care e presarata cu ingrijorare si frica. Fara exceptie imi e teama de necunoscut, imi e teama de pericolele de acolo, imi e teama sa fiu singur intr-un loc strain. Dar poate ca si teama respectiva e de fapt ceva ce imi place si ma atrage, si odata plecat la drum drumul e ok.

Saptamana trecuta am fost in Norvegia pentru prima data. In general in materie de calatorii Islanda ramane obsesia mea si am fost deja de 5 ori pana acum fara sa imi para epuizata in vreun fel. Am o afinitate pentru tarile nordice, atat pentru peisajele superbe si pustii dar si pentru oamenii si felul de viata de acolo. Norvegia nu a facut deloc exceptie desi am avut relativ putin contact cu locuitorii. Am fost in nordul extrem, in insulele Lofoten si Tromso. Si a fost misto aceasta locatie mai la nord decat am fost vreodata.

Frozen-lake-in-Lofoten-04

  Am vazut, in ciuda tuturor sanselor, a lunii pline si a cifrelor descurajante de pe siteurile de predictie a aurorei spectacolul nordic de lumini din nou. A fost cel putin la fel de puternic precum in Islanda anul trecut.

Northern-lights-in-Lofoten-05

Am vazut fiorduri dupa fiorduri, inghetate si imbietoare, captivante si periculoase, presarate cu  capcane care asteapta un pas gresit. Pana la urma am picat si eu intr-una si am cazut prin gheata in apa rece dar din fericire era suficient de la mal iar adancimea nu depasea 1,2m. Astfel si eu si aparatul foto am supravietuit si a fost doar o clipa nostima de care sa imi amintesc mai tarziu. Nu e prima oara si probabil nici ultima cand pic prin gheata asa ca ieri mi-am petrecut destul de mult timp citind tehnici de supravietuire in situatii de genul. Iar daca, nu.

Frozen-lake-in-lofoten-23

Am condus 2000km pe sosele acoperite de gheata, m-am delectat cu drifturturi, am strabatut nenumarate tuneluri pe sub mare. Drumurile sunt surprinzator de bune iar zona e destul de populata si presarata cu satuce si orasele pescaresti de o frumusete aparte.

Lofoten-village-01

Ce nu mi-a placut au fost preturile de acolo, majoritatea intre 5x si 10x cele de acasa. Am avut mancare adusa de aici : cascaval, paine si cola, minimul necesar unui vegetarian ca mine. Nu pentru ca intr-adevar nu mi-as permite, ci pentru ca mi s-a parut mult mai rentabil. A trebuit in cele din urma sa recurg si la supermarketuri de acolo, sa ma inchin la vederea etichetelor si sa merg mai departe. Iar in ultima zi am mancat la o pizzerie din Tromso. M-a costat echivalentul a 250 ron o pizza medie si o carafa de vin. Dar a meritat, mi-am adus aminte ce interesant e sa ma imbat intr-un oras necunoscut, printre straini a caror limba nu o cunosc. Si acum ca ma gandesc ma bucur ca preturile sunt foarte mari si asta alunga o multime de turisti. Ar fi pacat sa fie invadata tara de varii natii cu curu’ intr-un autocar si cu compacta foto in mana, pozand si nefotografiind, vazand si neprivind, observand si neintelegand. Si chiar si asa Oslo a fost o mare dezamagire. Un oras banal plin de romani dubiosi iesit la ciordit.

Oameni am intalnit foarte putini de-a lungul calatoriei au fost relativ putini. M-a impresionat un grup de backpackersi indieni care erau intr-o calatorie de cateva luni prin toata europa cu trenul si un rucsac in spinare. A fost ceva interesant la care nu ma asteptam.

Mi-au placut apusurile si rasariturile interminabile din perioada asta, 6 ore de ora de aur, 6 ore de culoare si nori aurii.

Lofoten-landscape-12

Si cam atat, ca sa nu lungesc aiurea. Mi-a placut mai mult decat ma asteptam si probabil voi reveni intr-o zi. Pana atunci ramane Islanda, marea mea iubire in materie de tari si locuri in care sa ma pierd. Si restul lumii, atat cat voi apuca sa vad in viata asta.

lofoten_sunset_02

 

Frozen-lake-in-lofoten-01

 

Lofoten-Boat-sunrise-03